Școala înseamnă o carte, pe care atunci, când o deschizi, afli numeroase lucruri noi, un izvor de apă pură, ce nu se mai oprește a curge, iar dacă bei din el, îți limpezești mintea.

O pagină din cartea CIE Priprutie o fost dedicată temei: “Un popor, care nu-și cunoaște istoria, e ca un copil , care nu-și cunoaște părinții” N.Iorga.
În cadrul săptămânii limbii române, care s-a desfășurat in perioad a de 17-21 februarie, au fost petrecute următoarele activități:
• “Numai întoarcerea către trecut ne dă forța faptelor de azi” – prezentare din istoria școlii noastre.
• La curentul zilei (gazete tematice).
1. Nu uita cine ești și de unde ești, nu uita, că asta ni-i rădăcina – poporul muncitor, pământul, sfânta pâine.
2. Scriitorii bucovineni – mândria neamului nostru.
3. 21 februarie – Ziua Internațională a Limbii Materne.
• Discurs despre viața și activitatea literară a scriitorilor bucovineni, recital de poezie, expoziție de cărți.
• Compoziție literar-muzicală “Limba maternă – scumpa moștenire sufletească.
Toți elevii au fost implicați în cadrul acestei săptămâni, luând partea activă la desfășurarea activitățiilor. Copiii au rămas plăcut impresionați și fiecare a conștientizat încă o dată faptul, că limba maternă joacă rolul primordial în formarea personalității umane, iar cunoașterea altor limbi se face anume prin intermediul limbii materne.

Залишити відповідь

Ваша e-mail адреса не оприлюднюватиметься. Обов’язкові поля позначені *